Aterizarea pe aeroportul Juan Marti la +20 grade Celsius, venind de la cele -10 de la New York, a adus o schimbare de temperatura binevenita. Sa cobori din avion direct pe o pista pavata cu palmieri, fara ca trecerea spre terminal sa se faca direct prin aeroport sau prin intermediul autobuzului, ci pe jos, a parut o revenire la naturaletea originara de la inaltimea zgarie norilor.

Procurarea pe ultima suta de metri a vizei de turist din Romania a fost urmata de obligativitatea de a cumpara o viza pe care nu stiai la ce o folosesti, de pe aeroportul american Newark. La verificarea pasapoartelor, care a fost precedata de o coada de 30 de minute, nu stiam ce viza sa prezentam. Am ales-o pe cea de turist din Romania si am constatat ca nu prea conta, autoritatile primind cu bratele deachise turistii dispusi sa cheltuie in 3 zile cat de 10 ori venitul mediu cubanez, atitudine specifica ipocriziei unui sistem etatist in declaratii si oportunist in practica.

Dupa 3 ore de astepare a bagajelor, printre sute de cubanezi care primeau pachetele cu “bunastare” de peste Ocean de la rudele plecate de acasa din cauza saraciei, am urcat intr-un taxi, care, pentru 40 de CUCI (moneda cubaneza, care simbolic valoareaza mai mult decat dolarul american), ne-a transportat in 30 de minute la hotelul „La Manzana”, un hotel nou, modern, construit langa superba cladire a Operei din Havana si langa Capitoliu (reproducerea cladirii cu acelasi nume si care simbolizeaza puterea legiuitoare din SUA).

In parcarea hotelului am fost intampinati de diversi ghizi improvizati, dispusi sa ne plimbe in masini americane, decapotabile, viu colorate si sa ne arate orasul. Preturile se negociaza, dar cresc proportional cu nivelul hotelului in care stai. Experienta este una interesanta si poate fi o alternativa inspirata pentru Hop On Hop Of (care surpinzator exista si in varianta clasica a Bus-urilor).

Havana si-a pastrat culoarea vie a vietii de dinainte de comunism, desi mizeria la propriu si la figurat a regimului si-a pus amprenta si pe arhitectura dar mai ales pe nivelul de trai al „havanezilor”. Desi regimul este inca totalitar, majoritatea cubanezilor din Havana “colaboreaza” cu “dusmanul capitalist” sub privirile ingaduitoare si interesate ale celui 1 milion de politisti/forte de securitate dintr-o populatie totala a orasului de 2 milioane.

Un Daiquiri la barul cu muzica live, care este tot timpul plin, Floridita, preferatul lui Hemingway (unde are si o statuie) este un „must”, la fel cum este si o vizita la un alt bar preferat al scriitorului: La Bodeguita del Medio. La nici 100 de metri distanta, gasesti superba Catedrala Catolica din Havana iar o plimbare cu trasura iti arata viata saraca dar plina de muzica si voie buna a cartierelor capitalei cubaneze. Tropicana este o experienta de neratat, cu dansatori si dansatoare care isi schimba costumele intr-un ritm aproape la fel de alert ca dansul in sine. Am vizitat si casa lui Che precum si muzeul Revolutiei, unde ghidul ne-a explicat ca desi considerat erou, de fapt, Che a condamnat la moarte multi adepti ai regimului lui Batista.

O istorie romantica are statuia lui John Lennon din unul dintre parcurile Havanei: desi, trupa din Liverpool nu a cantat vreodata in Cuba, regimul comunist a interzis muzica Beatles in Havana. Oamenii au iesit in acest parc in semn de protest, ascultand in continuare Beatles. In cele din urma, regimul a cedat iar statuia lui Lennon te priveste si astazi strengareste, cu aerul hippie specific.

O cina la Hotel Nacional te transpune in anii 30 cand Havana era plina de „good fellas” precum Lucky Luciano. De altfel, lobby-ul Hotelului Nacional a fost inspiratia pentru scena din Nasul II, in care Michael Corleone (jucat de Al Pacino) negociaza deschiderea de Casino-uri in Cuba.

Havana are un farmec al cladirilor superbe si vietii boeme de dinainte de comunism dar se transforma rapid, investitorii occidentali achizitionand si modernizand multe dintre cladirile vechi. Probabil, in 10 ani, aceasta Havana nu va mai fi la fel, ci moderna si plina de turisti dornici sa retraiasca nostalgic o perioada deja disparuta.

Liberul Arbitru CALATORII

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *